UE va acuza oficial Gazprom, iar reacția Rusiei este așteptată

UE va acuza oficial Gazprom, iar reacția Rusiei este așteptată
Publicat: 20/04/2015, 18:55

Dosarul cu obiecțiile împotriva Gazprom a fost introdus pe agenda ședinței Comisiei de miercuri, potrivit unei persoane apropiate situației.

CE a început în 2012 o anchetă pentru a verifica dacă Gazprom abuzează de poziția dominantă pe piața europeană pentru a împiedica aprovizionarea din alte surse și pentru a taxa clienții incorect, însă acțiunea a fost întârziată de declanșarea conflictului dintre Rusia și Ucraina.

La mijlocul lunii februarie, comisarul UE pentru Concurență, Margrethe Vestager, a declarat că investigația privind practicile Gazprom va intra într-o nouă etapă, iar Comisia ar putea formula acuzații oficiale la adresa companiei „într-o perioadă relativ scurtă”.

În cazul în care UE va aduce acuzații formale împotriva Gazprom, este probabil ca autoritățile de la Moscova să interpreteze gestul ca pe un act de agresiune, în contextul în care Rusia se confruntă deja cu impactul sancțiunilor economice impuse de către statele din Vest și al scăderii prețului petrolului.

Dacă grupul rus este găsit vinovat, ar putea fi amendat cu până la 10% din veniturile anuale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
Dieta cu ciocolată și apă a Andreei Bălan, așa se menține sexy! Alimentul la care...
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cum arată o biserică românească în Houston, America. Cât de frumoasă este clădirea! Românii se...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Se VINDE marea companie a României. Anunț surpriză pentru clienții Digi
Companii care au pus la punct o mare escrocherie. Clienții sunt păcăliți fără să știe
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×